Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Picu Apostol Roman: Oamenii au înțeles importanța și echilibrul umaniștilor

Din ce în ce mai mulți români transmit semnale clare că își doresc o politică diferită de ceea ce se întâmplă în aceste zile și se îndreaptă spre forțe politice care unesc, nu dezbină. În acest context, un număr important de gălățeni s-au alăturat, joi, filialei municipale a PPU (social-liberal), având credința că umaniștii sunt răspunsul la nevoile românilor.

​„În aceste vremuri în care societatea românească este fragmentatăși divizată, oamenii simt nevoia unei forțe politice de coeziune, de unire, de trezire a unei conștiințe naționale. Se pare, privind numărul mare de oameni care se îndreaptă cu încredere spre PPU, că s-a născut acea forță. Cu bucurie vă spun că, în sfârșit oamenii au înțeles importanța și echilibrul UMANIȘTILOR. Peste o sută de adeziuni semnate și tot atâtea carnete de membru oferite doar într-o singură zi, ne arată că suntem în inimile românilor. Curaj, dragi colegi!”, a transmis Picu Apostol Roman, președintele PPU (social-liberal) Galați.

​Biroul de presă