Europarlamentarul Umanist Maria Grapini a cerut explicații privind poziția Comisiei în ceea ce privește protestele din Olanda de la începutul acestui an.
Experiența de până acum a pandemiei arată că vaccinarea de una singură nu este soluția, spune europarlamentarul umanist Maria Grapini, care a sugerat autorităților să folosească banii plătiți către CAS pentru testarea populației.
Dragoș Frumosu, liderul Departamentului pentru Industrie Alimentară al PUSL, afirmă că economia României ar putea fi relansată cu o strategie clară.
Decizia Austriei de a suspenda certificatele verzi pentru cei vaccinați cu Johnson and Johnson este o dovadă că la nivel înalt se duce un război între marile companii farmaceutice, spune Ramona Ioana Bruynseels, vicepreședinte PUSL.
Simple hotărâri judecătorești, așa cum este cazul ordinelor de restricție, sunt insuficiente pentru a-i proteja pe cei care sunt în pericol. Este nevoie de un sistem eficient, de monitorizare și control, pentru ca aceste ordine de restricție să fie respectate.
Doina Pârcălabu, liderul Departamentului pentru Muncă și Protecție Socială al PUSL, a explicat de ce plata pensiilor în luna ianuarie se face cu o mică întârziere.
Europarlamentarul umanist Maria Grapini consideră că sunt necesare criterii de performanță în ministere, pentru ca activitatea miniștrilor să poată fi evaluată obiectiv și aceștia să răspundă pentru nerealizări.
Dragoș Frumosu, liderul Departamentului pentru Industrie Alimentară al PUSL, a subliniat că începutul de an va aduce cu sine o serie importantă de creșteri a prețurilor și că două dintre zonele cele mai importante unde produsele se vor scumpi sunt sectoarele de panificație și cel al cărnii de pasăre.
Doina Pârcălabu, liderul Departamentului pentru Muncă și Protecție Socială al PUSl a explicat, la Antena 3, ce presupune procesul de recalculare al pensiilor, amintind faptul că România și-a asumat prin PNRR o nouă lege a pensiilor, ceea ce are darul de a produce și mai multă confuzie în rândul pensionarilor.
Daniel Ionașcu, președintele executiv al PUSL, a salutat înființarea Ministerului Familiei și a amintit de rolul esențial al familiei în societate și în dezvoltarea unei comunități.
