Mihai Leu a fost și va rămâne un reper al performanței și al forței morale.
L-am considerat un adevărat prieten. Am împărtășit încrederea profundă în valorile umaniste. A fost un om frumos, generos, o minune pentru cei care l-au cunoscut.
Gândurile mele sunt alături de familia sa.
Dumnezeu să-l ierte.
Am primit cu profundă tristețe vestea dispariției lui Mihai Leu, unul dintre marii campioni ai României, a cărui carieră și conduită au reprezentat modele de dăruire, seriozitate și bun-simț.
Un om care ne-a inspirat prin performanțele sale, care a impresionat prin talentul și modestia sa.
Transmitem condoleanțe familiei și apropiaților.
Drum lin și lumină, Campioane!
Primăria Sectorului 5, condusă de primarul PUSL Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea Grădiniței nr. 269, proiect cu o valoare totală de peste 12 milioane de lei.
„Educația rămâne o prioritate pentru Sectorul 5, iar investițiile în infrastructura școlară contribuie la un mediu mai bun pentru copii și cadre didactice.
Partidul Umanist Social Liberal, prin vocea Laviniei Șandru, coordonatorul de comunicare al PUSL, i-a cerut premierului Ilie Bolojan să corecteze o situație intolerabilă.
Creșterea taxelor și impozitelor, așa cum arată noul program de guvernare, ar putea avea efect opus celui scontat și să însemne chiar mai puțini bani la bugetul de stat, avertizează profesorul Dan Voiculescu, fondatorul umanismului pragmatic.
În opinia sa, primele măsuri pentru echilibrarea bugetului ar trebui luate pe zona evaziunii fiscale, fenomen care însumează aproximativ 200…
Profesorul Dan Voiculescu, fondatorul umanismului pragmatic, subliniază, într-o postare pe blogul personal, că soluția ideală pentru a echilibra bugetul este combaterea fermă a evaziunii fiscale.
„Am analizat proiectul programului de guvernare pregătit de noul Executiv.
La cald, ce este esențial:
Azi, Republica Moldova comemorează Declarația de Suveranitate din 23 iunie 1990 — documentul fundamental care a pus bazele statului moldovenesc modern.
Vlad Popescu Piedone, primarul PUSL al Sectorului 5, a răspuns pozitiv solicitării unui grup de cetățeni, care i-au cerut sprijinul pentru igienizarea unui apartament insalubru.
„În urmă cu câteva zile, am primit sesizări din partea unor locuitori din Sectorul 5, care îmi solicitau sprijinul pentru igienizarea unui apartament insalubru situat pe Strada Iacob Andrei nr. 31.…
