PUSL consideră că, punând omul și valoarea sa în centrul societății:
80 de ani de la eliberarea lagărului nazist de exterminare Auschwitz-Birkenau, locul în care au fost ucise peste 1,1 milioane de persoane.
Coiful de aur de la Coțofenești 🪙✨
🔍 Descoperit în 1928, din întâmplare, de un elev care ara cu plugul.
Depărtarea de politică și de mizele electorale te apropie de realitate.
Umaniștii din întreaga țară s-au prins, pe 24 Ianuarie, în Hora Unirii, marcând astfel unul dintre cele mai importante momente ale istoriei noastre.
Cu respect și pioșenie să cinstim ce au înfăptuit înaintașii noștri și să ne amintim că împreună putem realiza tot ce ne propunem.
#DemnitateOnoareCuraj
24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române
Unirea din 1859 reprezintă un moment istoric esențial pentru formarea statului român modern, un pas decisiv spre România de astăzi.💛❤️💙
24 ianuarie. Ziua Unirii Principatelor Române, deloc mică, a făcut posibilă Marea Unire.
Să rezistăm tendinței de a spune cuvinte mari, dar goale, despre istorie, destin național și viitor luminos.
