Prezența Anei Blandiana în mijlocul comunității românești din Spania a fost un moment de profundă emoție și reflecție, o întâlnire cu una dintre cele mai puternice voci ale culturii române contemporane.
Copiii au avut ocazia să descopere frumusețea acestui sport al minții, să își pună la încercare creativitatea și atenția, dar mai ales să petreacă timp împreună într-un cadru educativ și prietenos.
Europarlamentarul PUSL Maria Grapini susține introducerea unor criterii clare de eficiență în evaluarea utilizării fondurilor europene, o abordare care ar permite o gestionare mai responsabilă a resurselor financiare ale Uniunii Europene.
Partidul Umanist Social Liberal își exprimă profunda îngrijorare față de noua creștere alarmantă a inflației, care a ajuns în luna mai 2026 la 10,85%, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.
Deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele BEX al PUSL, a salutat prelungirea măsurii plafonării adaosului comercial la alimentele de bază.
