Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Profesorul Dan Voiculescu, fondatorul umanismului pragmatic: Dacă nu privim responsabil spre viitor și dacă nu luăm rapid decizii strategice, libertatea ființei umane va rămâne o amintire

Profesorul Dan Voiculescu, fondatorul umanismului pragmatic, avertizează că, odată cu dezvoltarea necontrolată a inteligenței artificiale, libertățile oamenilor sunt în pericol.
Reglementarea responsabilă a acestui domeniu este esențială pentru a asigura că omul nu devine sclavul mașinilor.
„Aproximativ o mie de mari personalități mondiale – din știință, economie, tehnologie de vârf, politică – au atras atenția asupra riscurilor uriașe la adresa umanității generate de dezvoltarea necontrolată a “superinteligenței artificiale”!
Printre cei care își exprimă îngrijorarea se află inclusiv “părinți fondatori” ai AI, precum Geoffrey Hinton și Yoshua Bengio.
Riscurile menționate sunt extrem de grave: de la pierderea libertăților fundamentale până la extincția ființei umane.
Importanța temei este copleșitoare. Implicațiile sunt universale. Viitorul nostru și, mai ales, al celor care astăzi sunt copii și tineri poate fi ireversibil compromis.
În acest context, o responsabilitate uriașă o au instituțiile publice, acelea care pot reglementa modalitățile și limitele în care se dezvoltă și se folosește inteligența artificială.
Din păcate, România nu este un jucător relevant în domeniul tehnologiilor de vârf! Deși resursele de inteligență nativă, curiozitate și creativitate nu ne lipsesc.
Ce ne-a lipsit constant a fost viziunea strategică pe termen lung, capacitatea de a ne rupe de imediat, de a ieși de sub mizele minore ale prezentului. Când alții se pregătesc pentru viitor, noi continuăm să ne răfuim cu trecutul. Și astfel s-au ratat oportunități de progres uriașe.
În acest moment, încă ne aflăm într-o fereastră de oportunitate raportat la reglementarea responsabilă a inteligenței artificiale.
Pe românește, instituțiile statului român încă pot lua decizii cu impact real! De exemplu, se pot impune limite și garanții legale care să ne salveze copiii și nepoții de la statutul de “anexe” ale telefoanelor inteligente! Care să îi protejeze pe elevi și studenți de mirajul toxic al referatelor făcut de AI – care le mutilează inteligența, le anulează originalitatea, le inhibă orice înzestrări creative.
Daca nu luăm măsuri imediate – în primul rând, în educație! – ne îndreptăm repede și sigur spre o nouă formă de iobăgie, de sclavagism intelectual. Generații întregi vor fi aservite, dependente de AI.
Ne aflăm în fata unei dileme esențiale: rămânem oameni sau mașinării?
Dacă nu privim responsabil spre viitor și dacă nu luăm rapid decizii strategice, libertatea ființei umane va rămâne o amintire. O amintire care, spun sute de personalități mondiale reprezentative, nici nu va dura prea mult. Se va șterge destul de repede, deodată cu însăşi ființa umană.
Umanismul pragmatic, doctrina căreia i-am dedicat aproape o jumătate de secol, are ca valoare supremă Omul.
Mai mult decât oricând, construirea și promovarea unei “societății umaniste” este fundamental necesară.”.