Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Profesorul Dan Voiculescu, fondatorul umanismului pragmatic: Pe 31 august 2026 se închide finanțarea din PNRR. În patru ani, statul român a reușit să acceseze doar 11 miliarde de euro

Bilanțul finanțării din PNRR va fi unul dezamăgitor pentru România, care a accesat mai puțin de jumătate din fondurile disponible, atrage atenția profesorul Dan Voiculescu, fondatorul umanismului pragmatic.
În acest context ar trebui să se răspundă public la două întrebări esențiale: cine sunt responsabili pentru fondurile pierdute și ce măsuri se iau pentru a preveni alte situații similare.
„Pe 31 august 2026 se închide finanțarea din PNRR. În 2021, României i-au fost alocate 29 de miliarde de euro! În patru ani, statul român a reușit să acceseze doar 11 miliarde de euro.
Într-un context economic extrem de complicat, în care se taie din veniturile categoriilor sociale vulnerabile (pensionari cu venituri mici, persoane cu dizabilități, bursele pentru elevi, studenți) pentru a se obține câteva sute de mii de lei la bugetul de stat, acceptarea unei pierderi de 18 miliarde de euro generează inclusiv o gravă problemă de etică!
Se pot pierde 18 miliarde de euro din motive de incompetență și iresponsabilitate, dar se impozitează veniturile de maxim 728 de lei ale persoanelor cu dizabilități?!
Un asemenea contrast delegitimeaza instituțiile statului român și încurajează abordările populiste.
Pentru a preveni aceste consecințe – nocive pentru economia națională și pentru democrație – sunt necesare răspunsuri oficiale la aceste doua întrebări:
1. Cine sunt cei responsabili pentru pierderea celor 18 miliarde de euro?
2. Ce măsuri concrete se iau pentru a preveni noi catastrofe similare?
Un cetățean corect informat și respectat poate accepta chiar și necesitatea unor măsuri de austeritate.
În schimb, senzația de sfidare și de inechitate flagrantă va determina, mai devreme sau mai târziu, revoltă și tensiuni sociale.
Prevenim sau acceptăm asemenea consecințe?”, scrie profesorul Dan Voiculescu.