Grațiela Gavrilescu, președintele Biroului Executiv al PUSL salută solicitarea fermă, făcută de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, echipei manageriale TAROM de a trece la măsuri de restructurare, prin care să asigure capacitatea operativă a Companiei!
Grațiela Gavrilescu consideră drept inadmisibilă situația actuală a Companiei TAROM, recunoscută- decenii- pentru profesionalismul piloților și însoțitorilor de zbor, pentru calitatea serviciilor acordate pasagerilor, pare să își fi pierdut identitatea și… busola!
Astăzi, numeroase zboruri internaționale sunt anulate sau au întârzieri de zeci de ore ca urmare a grevei piloților, nemulțumiți- pe bună dreptate!- de încălcarea drepturilor lor, prevăzute în contractul de muncă.
“Până și zborul delegației oficiale a României la Summitul NATO, de la Washington, a fost anulat din acest motiv și ministrul Apărării a fost nevoit să dispună utilizarea unui avion militar!
Asigurarea personalului navigant este prioritară și menținerea în schemă sinecuriștilor trebuie să înceteze!”, a mai declarat Grațiela Gavrilescu, președintele Biroului Executiv al PUSL.
