Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Ramona Ioana Bruynseels, vicepreședinte PUSL: Cu toata empatia și durerea pentru tragedia prin care trece poporul ucrainean, cred că numele Bulevardului Kiseleff trebuie să rămână așa cum e

Istoria României nu trebuie alterată, punctează Ramona Ioana Bruynseels, vicepreședinte PUSL, care consideră că schimbarea numelui Bulevardului Kiseleff în „Șoseaua Ucraina”, așa cum a cerut Ambasada Ucrainei, nu este un demers oportun.
„Ambasada Ucrainei la București i-a cerut lui Nicușor Dan schimbarea numelui Bulevardului Kiseleff în ‘Șoseaua Ucraina’.
Cu toata empatia și durerea pentru tragedia prin care trece poporul ucrainean, cred ca numele Bulevardului Kiseleff trebuie să rămână așa cum e.
Vorbim despre un nume care reflectă un moment important din istoria noastră – în 1829 generalul rus Pavel Dmitrievici Kiseliov a fost numit guvernator al Moldovei şi al Ţării Româneşti, funcţie pe care a deţinut-o timp de cinci ani, până în 1834.
Meritele lui?
1) A contribuit la reorganizarea administrativă a celor două principate și la întocmirea Regulamentelor Organice, primele Constituții din istoria celor două principate române, introduse în Țara Românească în 1831 și în Moldova în 1832.
2) Apoi, ca ambasador al Rusiei la Paris în perioada 1856-1862, generalul Kiseliov a sprijinit unirea Principatelor Române. De atunci a rămas în istorie cu versiunea franţuzită a numelui său, Kiseleff.
3) Guvernarea lui Kiseleff a însemnat începutul occidentalizării oraşului Bucureşti, din timpul lui datând primele preocupări urbanistice atestate de istorici. De ex, în 1830 a fost înfiinţată o „comisie pentru înfrumuseţarea oraşului”. Pentru prima dată casele din Bucureşti au fost numerotate, străzilor li s-au dat nume proprii şi a fost introdus iluminatul public cu felinare.
La vremea aceea Șoseaua Kiseleff era cel mai monden loc de promenadă pentru bucureşteni. Aici aveau loc pe atunci celebrele „bătăi cu flori de la Şosea”. Participanţii la această manifestaţie urcau în trăsuri pline cu flori care mergeau în ambele sensuri. Ocupanţii lor aruncau cu flori unii în ceilalţi.
După cum știți, prin POT, Pentru Oameni și Țară – POT, împreună cu colegii mei, acordăm sprijin oamenilor puși în situația de a-și părăsi țara, lăsând în urmă tragedii la care nici nu vrem să ne gândim.
Dar, una e una și alta e alta. Sunt sigură că primarul Nicușor Dan poate identifica optiuni de străzi cu nume neutre, care să preia numele Ucraina fără a altera istoria noastră.
#Demnitate #Istorie #România #Adevăr”, scrie Ramona Ioana Bruynseels pe rețelele de socializare.