Generalul Corneliu Dobrițoiu, liderul Departamentului de Apărare al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), atrage atenția că principala preocupare a clasei politice acum ar trebui să fie construirea unui guvern stabil, care să poată gestiona problemele importante cu care se confruntă românii. „Prima prioritate a oricărui om politic cu o fărâmă de înțelegere a realității ar fi să creeze un guvern cu largă reprezentare parlamentară, pentru a se lupta cu această nenorocită de pandemie și ce urmează. Să nu uităm că suntem îndatorați până peste cap, să nu uităm toate nenorocirile pe care le vedem și trăim în fiecare zi. Acestea au fost generate de crizatorii USR, la pachet cu responsabilii PNL”, a spus Corneliu Dobrițoiu.
