Creșterea galopantă a cazurilor de Covid19 la nivelul întregii țări generează îngrijorări firești.
Medicii avertizează asupra limitelor sistemului național de sănătate!
Elevii și părinții se confruntă cu incapacitatea învățământului românesc de a face un salt rapid către educația online!
Persoanele care fac parte din categoriile vulnerabile – bătrâni, bolnavi cronici – fac eforturi extraordinare pentru a se proteja de virus!
Mediul de afaceri responsabil se adaptează din mers la noile realități și se pregătește pentru o nouă contracție economică majoră!
În schimb, clasa politică, în vasta ei majoritate, are o singură mare dilemă: când vor avea loc viitoarele alegeri parlamentare! Politicieni de stânga, de dreapta sau cu doctrine incerte, din Opoziție ori de la Putere, se luptă frenetic încercând să găsească cel mai bun culoar care să le asigure un loc în noul Parlament.
Nici nu s-au încheiat bine cele mai contestate alegeri locale din ultimii 30 de ani, că febra electorală a cuprins iar dezbaterea publică. Din păcate, continuând în acest ritm, clasa politică se va rupe cu totul de realitățile țării pe care ar trebui să o conducă!
Evident, alegerile pentru Legislativ sunt esențiale în orice sistem democratic. Și, pentru binele acestei națiuni, desprins de orice calcule și simpatii personale, cred că e necesar ca noul Parlament să fie ales cât mai curând pentru a scăpa de instabilitate și strategii electorale!
Aminteam în august de “blestemul anului electoral” (link) în România, în care, de obicei, se distruge în ceva luni ce s-a construit în câțiva ani. Din păcate, nici 2020 nu face excepție.
Indiferent când vor fi organizate alegerile parlamentare, consider că, în actualul context, întreaga clasă politică ar trebui să-și aloce cel puțin 90% din timp și resurse pentru a rezolva criza sanitară și economică, păstrându-și cel mult 10% pentru disputele electorale. În plină Pandemie, un politician responsabil face campanie electorală cel mult o zi din zece, nu invers!
România are nevoie de lideri onești, de instituții credibile și eficiente, de transparență decizională și de eliminarea tuturor formelor de abuz!
Criza sanitară care afectează întreaga Planetă va avea, din păcate, consecințe dramatice inclusiv la nivel economic-financiar! Le vom resimți puternic în următoarele 12 luni. Este esențial să folosim competent și responsabil resursele acestei națiuni pentru a depăși un nou tsunami economic.