Câteva observații referitoare la ostilitatea manifestată public la adresa românilor care, în aceste zile, încearcă să se întoarcă în țară:
- Cei mai mulți dintre concetățenii noștri care își doresc să treacă granița în propria țară, văd în România singura șansă de a supraviețui acestei crize.
În condițiile în care economia Italiei a înghețat, foarte mulți români – cei care lucrau în turism, în restaurante, care aveau grijă de bătrâni etc. – s-au văzut lipsiți de orice sursă de venit. Nu își pot plăti chiriile, nu-și pot cumpăra alimente și nu sunt, din păcate, prima grijă a unor autorități italiene supuse celei mari presiuni de după Al Doilea Război Mondial.
În aceste condiții, ostilitatea celor care susțin vehement, în presă, pe facebook sau oriunde mai găsesc pe cineva care să îi asculte, că românii din Italia trebuie “să rămână la ei, acolo” dovedesc, pe de o parte, o lipsă de înțelegere elementară a fenomenului (mulți dintre cei care se întorc nu mai au din ce sa trăiască dincolo!) și, pe de altă parte, demonstrează intensitatea fricii care se instaureaza printre noi, generând reacții lipsite de solidaritate.
- Evident, ascultând recomandările specialiștilor, toți cei care intră în țară trebuie să respecte regulile de carantină, care trebuie aplicate, în egală măsură, cu rigoare și empatie.
Trebuie înțeles că oameni care au stat în mașini 20-30 de ore și care și-au pierdut brusc un întreg mod de viață, ajung la graniță epuizați fizic și psihic. Au nevoie să se comunice cu ei civilizat, să li se explice calm întregul context, să fie ajutați să înțeleagă că măsurile de carantină sunt inclusiv în beneficiul lor.
Pentru a preveni reacții de panică și revolte la graniță, cum s-au întâmplat deja, este necesar ca autoritățile române să acționeze cu echilibru și responsabilitate.
- Dacă situația din Italia se va repeta, la o scară comparabilă, și în alte state în care trăiesc mari comunități de români (Spania, Marea Britanie, Franța, Germania – țări în care epidemia cunoaște deja o răspândire accelerată), câteva sute de mii de concetățeni vulnerabili (cu venituri modeste, fără locuință proprie, fără capacitatea de a-și asigura resursele elementare necesare existenței) vor reacționa, probabil, similar celor care se întorc în aceste zile din Italia.
Sper că acest scenariu a fost deja analizat de către autoritățile noastre. Sper, totodată, ca, indiferent cât de complicat ne-ar fi să-i primim, ne pregătim deja să administrăm eficient un asemenea potențial aflux (pregătind/adaptând spații de carantină).
Dacă statele care i-au găzduit își permit luxul de a-i lăsa să plece, România nu își permite atrocitatea de a nu îi primi acasă. Repet, respectând toate măsurile de prevenție necesare.
- Pentru cei care împart lumea în buni și răi, în “noi” care ne descurcăm acasă și “ei” care trebuie “să se descurce, dincolo”, subliniez că aceste delimitări sunt întotdeauna foarte fragile. În general, granițele dintre “zona verde” și “zona roșie” (nu doar în cazul epidemiilor) se retrasează constant.
Cei care azi sunt în siguranță, pot deveni mâine vulnerabili, așteptând, la rândul lor, să primească ajutor. Știința, religia, psihologia – dincolo de numeroasele lor dispute – au și câteva concluzii comune. Una dintre ele: mai devreme sau mai târziu, primești ceea ce oferi.
Modul în care ne raportăm la cei care, în aceste zile, sunt foarte vulnerabili, nu reprezintă doar un test al umanității noastre, ci și un model de comportament care, la un moment dat, ni se poate aplica și nouă.