Trebuie să ne luam țara înapoi din ghearele celor care au confiscat-o!
Prietene, am pornit mai demult sau mai de curând, împreună, pe un drum către libertate și spre o viață demnă.
România, locul minunat în care ne-am născut și am crescut, locul care ne este atât de drag și cunoscut, are nevoie de noi toți acum, poate mai mult decât oricând, pentru a-i reda frumusețea și mândria! Țara noastră bună are nevoie de o schimbare majoră, rapidă și în folosul poporului. Toți simțim apăsător această necesitate!
Copiii noștri, părinții noștri, bunicii noștri, noi toți merităm o viață mai bună, o viață mai demnă!
Cred din tot sufletul meu că acum, la vreme de grea încercare, am văzut cu toții, dacă mai era nevoie, încă o data, în ce situație disperată a fost adusă România. Cauza o știm, cunoaștem că țara noastră dragă a ajuns aici fiind condusă de hoți, plagiatori, mincinoși, și trădători. Am vazut, în toți acești ani, o Românie condusă de politicieni care și-au creat legi protecționiste pentru a se perpetua veșnic în pozițiile- cheie ale sistemului, pentru a fi mai presus de lege, agățându-se de imunități și fel de fel de privilegii.
Da, aici ne-au adus cei care au uitat ce trebuiau să facă și pentru noi, ceilalți, cei mulți!
STOP! Eu unul m-am săturat și sunt ferm convins că și tu te-ai săturat de această castă îmbuibată prin căpușarea trudei noastre, această tagmă care crede că românii sunt proști, că au memoria scurtă și că îi vor tolera la nesfârșit.
Figuri celebre ale istoriei neamului românesc, precum: Burebista, Decebal, Mircea cel Bătrân, Matei Basarab, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Connstantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Alexandru Ioan Cuza, Carol I, Regina Maria, Mihai I – ne obligă să ne scuturăm de impostori politici care au adus România în această stare jalnică și, totodată, ne garantează dreptul la un viitor mai bun și demn, dacă le urmăm exemplul.
Cred cu tărie că nu mai avem timp de pierdut pentru a aștepta de la alții să facă ceea ce trebuie să facem noi. A sosit timpul să ne preocupe, pe toți, în mod real și activ, viitorul țării noastre!
Deaceea sunt îndreptățit să sper că același vis ne călăuzește pe toți: România să prospere și noi românii, să ne avem ca frații!
“În visuri începe răspunderea ”, spunea un poet. Visul poate deveni realitate prin acțiunea și responsabilitatea fiecăruia. Realitatea pe care o dorim, rezultatele bune dobândite dând piept cu greul.
Prietene, e nevoie acum de gândul tău curat, de munca și gândirea ta neostenite pentru a schimba cu adevărat, profund și concret. Căci ceea ce avem de schimbat, ceea ce avem de parcurs împreună nu este nici ușor, nici puțin.
Astăzi putem face să existe o speranță! Speranța pe calea libertății pentru respect și a muncii pentru bunăstare. Este dreptul nostru cucerit, datoria noastră de împlinit!
“Speranța, precum parfumul florilor – spunea Nicolae Iorga – nu se poate ridica la cer din suflete veștejite”. Sufletul nostru nu este veștejit pentru că am învins destule greutăți, am îndurat nenumărate suferințe, am biruit o seamă de restriști. Și cel care rezistă, care este în stare să-și încordeze ultimile puteri, învinge! Să nu ne dăm bătuți, din sufletul nostru se poate ridica la cer speranța!
Eu, Ulise Toader, nu mă dau bătut! Sper ca fiecare dintre voi să vă găsiți răgazul să vă ascultați inima și gândul și să vă alăturați luptei noastre pentru a construi lucid și durabil un viitor mai bun generațiilor ce urmează și nouă tuturor!