Concursul de șah „Trofeul Micul Umanist”, organizat de 1 iunie de către Filiala PPU (social-liberal) Sectorul 3, condusă de Ulise Toader, s-a bucurat de un succes considerabil. Printre #umanistii cu suflet mare, care promovează șahul în rândul celor mici, se numără Coralia Irina Candea, Maestru al Federației Internaționale de Șah, multiplă campioană națională, arbitru de șah, autor al mai multor manuale de matematică distractivă, șah sau logică.
Domnia sa este și voluntar în cadrul Centrului de zi pentru copii “Sfânta Muceniță SOFIA” din Sectorul 3, acolo unde îi inițiază pe copii în tainele șahului și care a răspuns fără ezitare apelului făcut de Ulise Toader pentru promovarea sportului minții în rândul copiilor.
În ciuda faptului că este extrem de ocupată, atât în plan profesional, dar și în plan personal, domnia sa își alocă din timpul prețios și pentru a fi alături de copiii de la Centrul Sf. Sofia. Și de fiecare data o face cu aceeași căldură și dragoste față de copii și față de șah.