Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

UMANIŞTII L-AU COMEMORAT PE POETUL NAŢIONAL MIHAI EMINESCU

Astăzi la împlinirea a 169 de ani, de la naşterea lui Mihai Eminescu, peste 30 de persoane au participat, la Cimitirul Bellu, la slujbă de pomenire organizată de către Umanişti, urmată de o ceremonie de depunere de coroane.Ceremonia a fost oficiată de un sobor de preoţi din Bucureşti, conduşi de preotul Emil Nedelea Cărămizaru.

        “Versurile lui Mihai Eminescu sunt atât de autentice şi se potrivesc perfect cu realitatea societăţii noastre. Este păcat să vedem că mormântul lui Mihai Eminescu, poetul naţional al românilor, o personalitate de o importanţă colosală, este astăzi neîngrijit şi chiar dacă caracterizat de o modestie rară, a scris următoarele versuri:

Nu-mi trebuie flamuri,

Nu voi sicriu bogat,

Ci-mi împletiţi un pat

Din tinere ramuri”

Umaniştii cu ajutorul autorităţilor locale, vor demara o campanie de protejare şi de restaurare integrală a mormintelor poeţilor din Cimitirul Bellu.” a declarat Cristian Popescu Piedone, Coordonatorul Politic Naţional.

Activităţi similare au fost desfăşurate de către Umanişti şi în ţară, la Timişoara a fost organizat un moment simbolic, la bustul poetului Mihai Eminescu, situat lângă Catedrala Mitropolitană.

 

BIROUL DE PRESĂ

 

https://youtu.be/TOqryPIKmxE