Deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL, a marcat Ziua Eroilor la Băicoi, alături de primarul Marius Constantin, aducând un pios omagiu celor care s-au sacrificat pentru pământul românesc.
„Alături de primarul Marius Constantin, Nicolae Zecheru, membru al Biroului Executiv Județean Prahova al PUSL, de consilieri locali și de numeroși localnici, i-am omagiat, într-o atmosferă extraordinară, cu emoție, în fața celor două monumente dedicate lor, pe Eroii orașului Băicoi.
Ca buni români umaniști, dorim să păstrăm vie flacăra recunoștinței ce le-o purtăm înaintașilor noștri, care au plătit cu viața idealul apărării moștenirii sacre: pământul românesc, binecuvântat prin sudoarea și sângele înaintașilor lor…
Dumnezeu să îi odihnească! Hristos S-a înălțat!”, a transmis Grațiela Gavrilescu.
