Daniel Ionașcu, lider PUSL, afirmă că salariile trebuie să crească, iar o creștere a taxelor și impozitelor nu poate avea efecte pozitive asupra angajatorilor, ci dimpotrivă.
Partidele din coaliția de guvernare trebuie să fie unite, pentru că este un moment delicat pentru România, afirmă Doina Pârcălabu, președintele organizației de seniori a PUSL.
Transformarea regiilor autonome în societăți comerciale și societăți pe acțiuni reprezintă un jaf, afirmă Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL, într-o postare pe rețelele de socializare.
Sectorul 1 a „reușit” să piardă 200 de milioane de euro, excedent bugetar, cu care s-ar fi putut construi zeci de școli moderne, spune Alexandru Pânișoară, candidatul PUSL la Primăria Sectorului 1.
Să știi să te bucuri de viață este esențial, mărturisește profesorul Dan Voiculescu, într-o postare pe blogul personal. Acesta vorbește despre realizările din viața sa și despre faptul că, recent, a simțit dragostea lui Dumnezeu.
Trecerea pădurilor în administrarea unor companii nu este o măsură care să avantajeze România, chiar dacă este prevăzută în PNRR, afirmă Lavinia Șandru, coordonator comunicare PUSL.
Partidul Umanist Social Liberal a declanșat campania pentru alegerile din 2024 și a validat primii candidați în cadrul ședinței Biroului Executiv care a avut loc vineri.
Europarlamentarul PUSL Maria Grapini și-a exprimat convingerea că în următoarele șase luni România va fi primită în Schengen, existând două întruniri ale Consiliului JAI până în luna iunie.
Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL, a desființat posibilitatea privatizării Romsilva și a subliniat că un astfel de demers este inacceptabil. Deputatul umanist trage și un semnal de alarmă referitor la alte măsuri aberante care se pot ascunde în PNRR.
Deputatul Steluța Cătăniciu, președintele Comisiei pentru Abuzuri din Camera Deputaților, a vorbit despre cazul deputatului Viorel Focșa, care și-a agresat soția, spunând că va rămâne fără funcția pe care o deține în respectiva comisie și că demisia de onoare este singura modalitate prin care își poate pierde calitatea de parlamentar.
