Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Europarlamentarul PUSL Maria Grapini: Este o ipocrizie ce face acum președintele Iohannis, iar răspunsul președintelui Zelenski este de o și mai mare ipocrizie

Europarlamentarul PUSL Maria Grapini a taxat dur ipocrizia președintelui Iohannis, care a cerut respectarea drepturilor minorității române din Ucraina după promulgarea respectivei legi de către președintele Volodimir Zelenski, gest despre care spune că este defazat și inutil în acest moment.
„Domnul președinte Iohannis știa că atunci când se votează într-un parlament o lege, președintele are un timp de promulgare. Atunci ar fi trebuit să-l determine pe președintele Zelenski să nu promulge legea. Este o ipocrizie ce face acum, iar răspunsul președintelui Zelenski este de o și mai mare ipocrizie. Asta cu drepturile în oglindă a mai spus-o. Domnul Iohannis spune ca miniștrii de Externe să rezolve. Ce să mai rezolve, legea este promulgată? Diplomația română doarme, este defazată”, a spus Maria Grapini.