Profesorul Dan Voiculescu, fondatorul umanismului pragmatic, a transmis un mesaj de mulțumire și recunoștință, la împlinirea vârstei de 79 de ani.
„Mulțumesc tuturor celor care mi-au transmis astăzi gânduri bune.
Sunt recunoscător bunului Dumnezeu și familiei mele pentru fiecare zi trăită în cei 79 de ani pe care îi împlinesc.
În viața mea, au fost atât momente minunate, cât și greutăți cumplite.
Dar când ai credință adevărată, când primești iubirea necondiționată a familiei și încrederea oamenilor pe care îi respecți, înfrunți orice greutate știind că lupta ta are sens. Convins că binele pe care îl slujești merită orice sacrificiu.
Dumnezeu ne încearcă pe fiecare după puterea sa.
Să avem încredere să luptăm mereu pentru valorile pe care le-am asumat. În cazul meu acestea sunt: Demnitate, Onoare, Curaj!”
