Deputatul umanist Grațiela Gavrilescu i-a adresat în scris premierului Florin Cîțu o întrebare privind stadiul de decontare al sumelor pentru concediile medicale solicitate de angajatori, pentru angajații diagnosticați cu COVID-19, aflați în carantină.
În condițiile în care procedurile în acest caz nu prevăd un termen limită pentru deconturile propriu-zise, Grațiela Gavrilescu a solicitat informații privind cererea pentru aceste plăți, la nivel național, respectiv la nivelul județului Prahova, precum și măsura în care au fost onorate aceste cereri. De asemenea, deputatul PPU (social-liberal), a cerut informații dacă sunt avute în vedere măsuri pentru urgentarea acestor plăți.
Redăm, mai jos, conținutul integral al întrebării adresate premierului:
Domnule prim-ministru,
Angajatorii români s-au confruntat, în perioada pandemiei, cu numeroase probleme care le-au afectat afacerile, una deosebit de gravă fiind cea a menținerii personalului angajat.
Dincolo de scăderea veniturilor, întreprinzătorii au fost nevoiți și să își majoreze substanțial cheltuielile prin asigurarea materialelor sanitare de protecție și amenajarea unor circuite obligatorii, dar și prin plata integrală a salariilor în perioada în care angajații lor s-au aflat în concediu medical, fiind diagnosticați COVID-19 și carantinați.
Procedura decontării sumelor aferente concediilor medicale către angajatori a suferit ajustări doar în ceea ce privește prelungirea termenului de depunere a documentelor de solicitare la CAS (Casele de Asigurare de Sănătate) județene, fără a se preciza, însă, și un termen limită, maximal, la care acestea să realizeze decontul propriu-zis.
Domnule prim-ministru,
Având în vedere că foarte mulți agenți economici din județul meu reclamă faptul că se întârzie nepermis de mult plata efectivă a sumelor datorate, în contextul în care cash-ul este și așa o mare problemă,
Vă rog să aveți amabilitatea de a mă informa, în scris, care este nivelul cererii la nivel național și, țintit, pentru județul Prahova, de la începutul pandemiei și până în prezent și în ce procent a fost onorată aceasta.
Totodată, vă rog să îmi comunicați dacă aveți în vedere măsuri de urgentare a acestor plăți sau de compensare a sumelor datorate din bugetul FNUASS.
Solicit răspuns în scris.
Vă mulțumesc!
Cu stimă,
Grațiela Leocadia Gavrilescu,
Deputat PPU(s-l),
Circumscripția electorală nr.31 – Prahova
