Doina Pârcălabu, liderul Departamentului pentru Muncă și Protecție Socială al PPU (social-liberal), a criticat numeroasele confuzii și lipsa de claritate a autorităților în tot ceea ce înseamnă propunerile privind sistemul public de pensii.
„În 2009-2010 eram într-o poziție similară, iar atunci miniștrii Muncii au avut o poziție fermă pentru apărarea sistemului de pensii. Acum, dacă ne uităm la măsurile propuse, chestiunile cu pensia anticipată, cred că puteau fi explicate aceste lucruri. Sursele de echilibrare financiară ale sistemului public de pensii nu sunt aici. Apoi, digitizare dosarelor de pensii este o măsură administrativă. Ce mă îngrijorează pe mine este confuzia creată între pensia minimă, o măsură de protecție socială, respectiv pensia contributivă. Nu poți să vii cu un alt factor de creștere al pensiei minime”, a explicat Doina Pârcălabu.
