O parte din legislația care îl protejează pe consumator nu este respectată, afirmă europarlamentarul PUSL Maria Grapini. Eurodeputatul spune că etichetarea nu este făcută conform normelor și, de multe ori, consumatorii nu știu exact ce cumpără.
„În mandatul trecut am modificat câteva directive legate de dubla calitate a produselor, nu suficient cât aş fi vrut eu.…
Spitalele din România arată mai mult „a lagăre și mai puțin a instituții medicale de tratare, recuperare și vindecare”, afirmă Ramona Ioana Bruynseels, vicepreședinte PUSL, care subliniază că norma de hrană pentru pacienți este una mult prea mică pentru nevoile unui adult, mai ales pentru cei care au cerințe speciale de alimentație.
„Pot să înțeleg că…
PUSL va susține toate reformele făcute în beneficiul românilor, spune deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele Biroului Executiv al PUSL. Parlamentarul amintește de cât de multe a oferit România Europei și spune că obligația celor care decid este să le asigure românilor salarii și pensii decente la ei în țară.
„Recent, deputatul Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității…
În contextul numeroaselor sesizări și petiții primite de la cetățenii români, europarlamentarul umanist, Maria Grapini, membru al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne din PE, a adresat o scrisoare deschisă ministrului Energiei, Virgil Popescu.
Concret, eurodeputatul Grapini îi aduce la cunoștință ministrului Energiei, numeroasele sesizări cu privire la închiderea, în vara anului trecut, a…
Elevii ar trebui să poată alege materiile opționale pe care să le studieze, consideră Ramona Ioana Bruynseels, vicepreședinte PUSL, care subliniază că un aspect important privind reforma în Educație este reprezentat de dotarea tuturor școlilor din România, astfel încât toți elevii să beneficieze de șanse egale de dezvoltare.
„O nouă reformă școlară este în dezbatere zilele…
Daniel Ionașcu, președintele executiv al PUSL, a subliniat că ceea ce ne face creștini și oameni este bunătatea față de cel de lângă noi și că o societate sănătoasă este construit pe respect reciproc între semeni.
„Războiul a anulat COVID-ul. Îmi aduc aminte că am spus dacă un frate ortodox de la Moscova se luptă cu…
Europarlamentarul PUSL Maria Grapini, în calitate de membră a Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, cere explicații clare privind propunerea Comisiei Europene de prelungire a regulamentului ce impune certificatul digital al UE privind COVID.
„Ce fac cetățenii care s-au vaccinat cu un vaccin pus pe piață care acum nu mai este acceptat? Cine răspunde…
Absența drumurilor expres în România se datorează unui vid legislativ, a explicat Ana Loredana Predescu, deputat PUSL de Brașov. Parlamentarul a anunțat că modificarea necesară a fost făcută în ședința Comisiei pentru Industrii și Servicii din care face parte, urmând apoi ca propunerea să fie votată și în plen.
„Dacă vă întrebați de ce nu avem…
Circulația pe Calea 13 Septembrie, afectată de incendiul de la centrul comercial Prosper, a fost reluată, anunță Cristian Popescu Piedone, primarul PUSL al Sectorului 5. Edilul le-a mulțumit tuturor celor implicați, care s-au asigurat că pietonii pot circula în siguranță în zonă și a subliniat buna colaborare între instituții în acest caz.
„Începând de miercuri –…
Migrarea forței de muncă din România către alte state este un fenomen firesc, atât timp cât statul român nu are o strategie clară pentru a-i ține pe români în țară, afirmă Daniel Ionașcu, președintele executiv al PUSL.
„Începutul este dat de existența unor programe naționale de dezvoltare pe termen lung. Când așa ceva nu există asistăm…
