Maria Grapini: “Am dus toate sărbătorile noastre în Parlamentul European, pentru că avem ce arăta și transmite Europei!“
Atmosferă cu parfum de secol trecut, duminică, 24 februarie, la sediul PPU-sl Timiș, unde toți invitații europarlamentarului Maria Grapini au venit gătiți în costume populare, ii, opinci și flori în păr, pregătiți serios să marcheze Dragobetele, prin poezii, cântece și detalii inedite din legenda frumosului Năvalnic!"Umaniştii au decis să susţină şi să promoveze iniţiativa legislativă a cetăţenilor ce îi vizezează pe pensionari. Angajarea persoanelor de vârsta a III-a în companii reprezintă o oportunitate reală atât pentru angajatori, cât și pentru salariații lor, care vor beneficia de bogata experiență a persoanelor în vârstă în termeni umani, dar și tehnici."
În cadrul programului campaniei Umaniștilor pentru strângerea semnăturilor pentru inițiativa legislativă cetățenească, Cristian Popescu Piedone a avut și o întalnire de lucru la sediul Filialei PPU Petroșani.
Deja s-au strâns peste 450 de semnături pentru susținerea inițiativei legislative care îi vizează pe pensionari!!
COMUNICAT DE PRESĂ
Organizaţia Judeţeană Cluj a Partidului Umanist, sub îndrumarea doamnei Mihaela Mazet Rozor- liderul Filialei Cluj şi coordonatorul zonei de dezvoltare Nord Vest, au avut joi 21 februarie, o primă întâlnire.Vasile Negrilă a declarat următoarele:“Acum mai mult ca niciodată, vreau ca Sectorul 4, loc cu oameni frumoși, iubitori de viață și adevăr, raționali și demni, să nu mai fie privit drept o Cenușăreasă a Bucureștiului, din cauza unui buget inechitabil compartiv cu celelalte sectoare, a dezinteresului față de nevoia omului de educație, fie ea formală, nonformală sau informală, a lipsei locurilor de muncă în domenii cât mai diverse și de actualitate, a unei infrastructuri aproape inexistente în noile cartiere ale acestui sector și ,mai ales, a pierderii legăturii omului cu natura. Vreau să va asigur că în fața dumneavoastră se află un om iubitor de bine, adevăr și frumos, ce se pune în slujba comunității căreia îi aparține, în speranța transformării Sectorului 4, împreună cu dumneavoastră, într-unul emblematic pentru valorile umanității.”
22.02.2019
COMUNICAT DE PRESĂ
PIEDONE : „STOP ! ESTE NEVOIE DE O ALTĂ POLITICĂ.
POLITICA UMANISTĂ ”
21.02.2019
Maria Grapini, semnatara unei scrisori oficiale importante
Umanista cere vot în PE pentru procurorul european!
https://www.facebook.com/freshmatinal/posts/2569459966400692?__xts__%5B0%5D=68.ARAbTqJA3rfY0QZPacbvdrmYSYn5TJFnnsZLTzifLtjFWOmz2U-Vsd2AUCrs2xAhf7I9DhL4qPr280hrhN1jaPQnlgqnbaBcw8qfq5bKeMvepT85hBOQ-QFC4ZBDIvUaFZWOc8KO-VF-u_TkVzCg34q5YHbpn5w4PmLJ6uQkQ9M1YEG4ZxVgTTq7ux39YFPJR6XC-68y5C8VQEra4D0ZYwp5QOU7V1NOKwlrf_t5zAY_TW2u25AZvOCspAWqiaTqb1lQcl-uLdlQW9c6qCtIZpgVmtSoD91q5dMI-OYdXbZfmjsPF4SI46eFgdDjUXE26L4p7MJ0gG2DmUl4zqICDrV7m4_eF0uwhx7VlwD62xaAFi6IQLUODr6o7w7tJO0K7kaF70gT1_TEfVf-vQwl_De5Xkwufn9-Zadod8rpJAtsk9888VYCCag6NC5-J_zAmcpGQFWRsSSp9OrQbfozpQX11FfGxqM6tQ5OyLIi55y6l1WstA6M8Y8DJGESVPwKFuTKYxk&__tn__=K-R
