Parlamentarul Ana-Loredana Predescu atrage atenția cu privire la strategia guvernului de a-și consolida activele și companiile de stat: „Trebuie să fim mai reticenți când vine vorba despre a vinde activele statului pentru că nu trebuie decât să privim în urmă la modul în care s-au făcut privatizările în România, în ultimii 30 de ani”.
Într-un mesaj postat pe pagina sa oficială de Facebook, liderul umanist a transmis:
„La lucrările Comisiei pentru industrii și servicii, am susținut consolidarea activelor și a companiilor din portofoliul statului, în detrimentul privatizării. Însă, în zadar.
⚠ Trag un semnal de alarmă pentru că ne situăm într-un moment extrem de delicat, post COVID, în care am văzut cum majoritatea statelor din UE și cele de la nivel mondial și-au schimbat strategia și comportamentul acestora este acela de a-și consolida activele și companiile de stat, lucru pe care cred că ar trebui să îl aibă în vedere și actualul Guvern.
⚠ Trebuie să fim mai reticenți când vine vorba despre a vinde activele statului pentru că nu trebuie decât să privim în urmă la modul în care s-au făcut privatizările în România, în ultimii 30 de ani.
⚠⚠ Este important să ne dezvoltăm singuri obiectivele strategice în loc să le vindem pentru că nu le putem rentabiliza.”
