Deficitul existent în sistemul public de pensii nu a rezultat din vina pensionarilor, iar statul are datoria de a plăti drepturile cuvenite fiecărui pensionar, explică Doina Pârcălabu, liderul Departamentului pentru Muncă și Protecție Socială al PPU (social-liberal):
Declarațiile că numărul de angajați este insuficient să susțină sistemul de pensii nu fac bine societății și vor induce panică în rândul persoanelor vârstnice. Nu este vina pensionarilor că nu se iau măsuri ca forța de muncă să fie păstrată în țară, iar salariile plătite să poată susține sistemul public de pensii.
