Deputatul PPU (social-liberal) Grațiela Gavrilescu a vorbit despre cele mai recente modificări legislative, care vor face ca produsele alimentare românești să fie mai puțin vizibile la rafturi, iar marile lanțuri de magazine nu vor mai fi obligate să le comercializeze.
„Iată cum și ultima redută a produselor noastre, românești, adevărate și gustoase a căzut!
Un motiv în plus ca proiectul Legii privind achiziționarea produselor alimentare din producție autohtonă, prin care toate structurile de stat care/prin care se asigură consum colectiv (ca, de exemplu: unități militare, spitale, cantine sociale, unități de învățământ, penitenciare și altele asimilate) vor fi obligate să achiziționeze numai bunuri alimentare de producție internă, realizate exclusiv din materii prime românești, pe care l-am depus, ieri, la Parlament, să fie dezbătut și votat cu celeritate!
Avem obligația să apărăm interesele producătorilor și consumatorilor români!
Avem dreptul să beneficiem de alimente sănătoase, tradiționale!”, scrie Grațiela Gavrilescu pe Facebook.
Parlamentarul umanist se referă la ACEST proiect de lege, depus în urmă cu câteva zile la Camera Deputaților.