Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL, a taxat dur lentoarea președintelui Iohannis, care abia acum a convocat o ședință CSAT, deși PUSL i-a cerut acest lucru încă din luna august.
„Aflu că președintele Klaus Iohannis a convocat, în sfârșit, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, așa cum și PUSL i-a solicitat public, în august.
Nu vreau să evaluez, acum, agenda prezidențială, dar nu pot crede că, din august, și până pe 12 octombrie, când a fost programată, nu ar fi putut găsi, mai curând, o filă liberă…
Necesitatea soluționării eficiente a problemelor ce par să apară, în avalanșă, privind consumul de droguri este incontestabilă, inclusiv pentru adepții “consumului la liber”!
S-a văzut asta, recent, și în Parlamentul României!
Dar, ca un paradox, deși lucrurile au început să se miște în ceea ce privește urmărirea traficanților, aflăm că avem și culturi de plante interzise, și profesori traficanți, și părinți influenți, care se interpun actului de justiție…
Sper ca întrunirea din 12 octombrie să fie bine pregătită și decidenților să li se pună la dispoziție toate informațiile necesare pentru stabilirea strategiei optime, atât de necesară situației în care ne aflăm!
Începând cu educația copiilor și, de ce nu?!, și cu a părinților și profesorilor, care, literalmente, trebuie să învețe abc-ul evitării acestui flagel!”.