Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Grațiela Gavrilescu, președintele Biroului Executiv al PUSL: Chiar am înnebunit cu toții? O aberație mai mare ca asta nu am văzut!

Contractul cadru pe sănătate pentru 2023 este o aberație uriașă, apreciază Grațiela Gavrilescu, președintele Biroului Executiv al PUSL, care a criticat în termeni duri propunerea și afirmă că ar trebui sancționați toți cei care și-au adus contribuția la așa ceva.


„Chiar am înnebunit cu toții?
Știți ce ne propune CNAS în draftul contractului cadru pentru sănătate pe 2023?
Ca, începând cu 1 aprilie (sic!), în ambulatoriu, să fie decontat un singur serviciu medical pe zi, pentru o persoană!
Cu alte cuvinte, BOLNAVUL, că nimeni nu se duce la spital de plăcere!, să facă zilnic “plimbări” (cu virușii “din dotare” și cu durerile pe care le are) pentru fiecare investigație în parte, până la (eventuala) stabilire a diagnosticului final… dacă mai trăiește!
Cred că, de când sunt membru în Comisia de sănătate a Camerei Deputaților, o aberație mai mare ca asta nu am văzut!
Inadmisibil!
Nu aveam destule probleme și fără aceasta?
Sunt foarte curioasă dacă și cum vor fi sancționați “specialistul” din CNAS căruia i-a trecut așa ceva prin cap și șeful care i-a dat ok-ul!”, spune Grațiela Gavrilescu.