Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Lege antidrog inițiată de parlamentarii PUSL

Deputații PUSL au depus la Parlament un proiect de lege prin care cer modificarea și completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Potrivit proiectului, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. Dacă aceste fapte au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 ani și interzicerea unor drepturi.

Propunerea legislativă a fost inițiată de deputații Grațiela Gavrilescu, Steluța Cătăniciu, Vlad Popescu și Ana-Loredana Predescu și depusă la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

De asemenea, PUSL solicită retragerea de urgență din Parlament a proiectelor de lege depuse de parlamentarii USR pentru dezincriminarea deținerii de droguri în vederea consumului, în limita a trei grame.

Umaniștii au luat act de faptul că propunerea Partidului Umanist Social Liberal, ca problema combaterii traficului și consumului de droguri să fie discutată în prima ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, a fost acceptată de președintele Klaus Ioannis. Propunerea PUSL a fost făcută la sfârșitul lunii august.

PUSL consideră că fenomenul drogurilor în rândul tinerilor a luat amploare, iar România are nevoie imediată de măsuri clare și dure, bine gândite și finanțate, monitorizate așa cum trebuie pentru a fi respectate. Și, desigur, avem nevoie de un cadru legal adaptat acestor nevoi, o legislație clară și drastică!

Lavinia Șandru, coordonator comunicare PUSL