Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Partidul Umanist Social Liberal susține acordarea unui sprijin pentru persoanele cu venituri mici

Doina Pârcălabu, secretar de stat în Ministerul Familiei și liderul Departamentului pentru Muncă și Protecție Socială al PUSL, a salutat posibilitatea acordării unor bonuri valorice persoanelor vulnerabile, cu venituri mici. „Trebuie văzut în ce cuantum vor fi acordate aceste bonuri și cum vor fi acordate ele. Este o măsură de sprijin pentru persoanele cu venituri mici, în această perioadă de creștere a prețurilor. Noi am mai beneficiat de ajutor sub diverse forme, acordat celor mai vulnerabile persoane din România, ne amintim când au fost distribuite produse alimentare cetățenilor din UE. Dacă se acordă bonuri valorile, această contravaloare se va regăsi în consum”, a explicat Doina Pârcălabu.