Departamentul pentru Transilvania al Partidului Umanist Social Liberal a organizat o acțiune prin care a marcat 175 ani de la strigătul lui Avram Iancu, cu demnitate, onoare și curaj, pentru drepturile istorice și culturale ale națiunii sale iubite, pe Câmpia Libertății de la Blaj.
Organizațiile de seniori și de femei de la nivelul județului Ialomița s-au întâlnit, vineri, cu liderii de la nivel național ai PUSL, în vederea stabilirii unei strategii și a planului de acțiuni pentru următoarea perioadă. Se urmărește astfel dezvoltarea si consolidarea organizațiilor din județul Ialomița.
Partidul Umanist Social Liberal, prin europarlamentarul Maria Grapini, a ridicat în plenul Parlamentului European problema finanțării IMM-urilor. Umaniștii amintesc faptul că, de ani de zile, liderii europeni ne spun constant cât de importante sunt IMM-urile pentru agenda UE, dar, în toți acești ani nu s-a întâmplat nimic, nu s-a făcut nimic.
