Proiectul pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, în sensul dobândirii competențelor antreprenoriale și financiare de bază în învățământul profesional și tehnic pe toată durata anilor de studiu, va fi dezbătut în ședința de miercuri a Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților.
În cadrul Conferinței ONU privind schimbările climatice ce are loc în aceste zile la Glasgow s-a discutat și despre un proiect extrem de important pentru România, țara noastră urmând să fie gazda primului Centru de Agrometeorologie pentru Regiunea VI – Europa. Acest proiect a fost promovat, negociat și semnat în 2019, în mandatul de la Ministerul Mediului al deputatului Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) Grațiela Gavrilescu.
Generalul Corneliu Dobrițoiu, liderul Departamentului de Apărare al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), atrage atenția că principala preocupare a clasei politice acum ar trebui să fie construirea unui guvern stabil, care să poată gestiona problemele importante cu care se confruntă românii.
Demersul Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), privind testarea masivă, gratuită, a românilor, a rămas fără ecou în rândul autorităților competente, care ignoră cu desăvârșire o serie de probleme grave ale românilor.
Ramona Ioana Bruynseels, vicepreședinte al PPU (social-liberal), a vorbit despre incertitudinea care domnește la această oră pe scena politică și a făcut un apel către cei mai importanți lideri să găsească o soluție de compromis și să renunțe la orgolii.
Europarlamentarul umanist Maria Grapini s-a arătat sceptică în privința unei reușite în ceea ce privește demersul de suspendare al președintelui, deși, spune liderul umanist, exemplele în care acesta a încălcat Constituția sunt numeroase.
Tendința de creștere a prețurilor va continua, spune Dragoș Frumosu, liderul Departamentului pentru Industrie Alimentară al PPU (social-liberal).
Lovitură pentru Nicușor Dan! Membri Partidului Umanist strâng semnături pentru demiterea primarului general Nicuşor Dan. Până în acest moment, umaniştii au reuşit să adune un număr de 56.000 de semnături. De câte semnături este nevoie pentru a-l demite pe primarul general și de ce sunt nemulțumiți bucureștenii?
Faptul că în România se solicită certificatul verde, deși utilizarea acestuia nu a fost votată în Parlament, reprezintă o mostră de aberație juridică.
Conducătorii de astăzi sunt plini de euforia puterii și habar nu au ce trebuie să facă, spune Daniel Ionașcu, președintele executiv al PPU (social-liberal).
