De azi, 1 septembrie 2020, conform legii, pensiile ar fi trebuit să se majoreze cu 40%. După 8 luni de negocieri, târguieli ale decidenților politici și calcule bugetare obscure, creșterea oficială este de doar 14%
Argumentele pentru nerespectarea – a câta oara?! – a legii și a dreptului pensionarilor la un trai decent au fost, în sinteză, următoarele:
“Creșterea cu 40% nu este sustenabilă raportată la resursele bugetare”.
Blocajul economic generat de Pandemia de Coronavirus ne obligă la prudență și la susținerea prioritară a investițiilor.
Într-o oarecare măsură, ambele argumente sunt valide. Iar dacă disciplina bugetară ar fi fost aplicată unitar pentru toate cheltuielile publice, poate că limitarea drastică a majorării pensiilor putea fi acceptată.
Însă, din păcate, așa cum s-a tot întâmplat în ultimii 30 de ani, decidenții politici, indiferent de culoarea doctrinară, nu pot renunța la dubla măsură. Restricțiile care se impun pensionarilor nu se aplică și altor categorii sociale.
Spre exemplu, foarte recent, din banii publici s-a cumpărat un întreg parc auto – din mărci de lux – pentru Serviciul de Protecție și Pază, dedicat demnitarilor! Situația este intolerabilă. Iar aceasta este doar o picătură în oceanul sfidării pensionarilor de către autorități.
De 30 de ani, resurse bugetare considerabile se scurg constant în toate direcțiile în care o cer interesele politice și electorale. Și, atunci, de ce sunt bătrânii României singurii care trebuie să suporte un nou sacrificiu?
Pensionarii de astăzi sunt cei care în anii 80 ai secolului trecut stăteau la cozi pentru a cumpăra un litru de lapte și pâine pe cartelă! Cei care, în anii 90, au dus greul tranziției! Cei care, în anii 2000, au schimbat destinul acestei națiuni și au contribuit la integrarea europeană. Cei care, în 2010, își apărau în stradă dreptul la pensie pe care un președinte impostor încerca să îl mutileze. Sunt oameni încercați de viață, de boli și de disprețul celor care, în prezent, se bucură de lumea pe care au creat-o ei. Sunt părinții și bunicii acelora care, astăzi, decid că o mașină de lux de zeci de mii de euro este mai necesară țării decât o sută de euro în plus la pensie.
Iar celor dispuși să renunțe la responsabilitatea față de pensionari, în numele unor presupuse principii doctrinare, o ultimă precizare: respectul pentru părinți și bunici nu este nici de stânga, nici de dreapta, ci reprezintă esența unei societăți civilizate.
Cei care, azi, se declară deranjați de pensii și pensionari, vor suferi mâine, ajunși ei înșiși la vârsta a treia, abuzurile societății strâmbe pe care au creat-o.
Respectul pentru pensionari nu este nici de stânga, nici de dreapta!