Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Ucenicia trebuie introdusă în orice perspectivă economică!

Co-preşedintele Intergrupului pentru IMM-uri, Maria Grapini, a găzduit o dezbatere importantă în PE

Întreprinderile mici şi mijlocii au fost punctul central al discuţiilor de astăzi, 6 decembrie, din Parlamentul European, în cadrul unei dezbateri găzduite de co-preşedintele Intergrupului pentru IMM-uri, europarlamentarul român Maria Grapini. Alături de Grapini au fost prezenţi Detlef Eckert, director de competenţe în cadrul Direcţiei Generale pentru Ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale, competenţa şi mobilitatea forţei de muncă, Martina Dlabajova, deputat în Parlamentul European (ALDE) şi membru al Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale, Maxime Cerutti, director al Departamentului de Afaceri Sociale, BusinessEurope, Ben Butters, director politic al Eurochambers.

Tematica centrală a dezbaterii a vizat motivaţia pentru care ar trebui să se implice IMM-urile în schemele de ucenicie, obiectiv pentru care Maria Grapini se luptă de ani buni.

“Sper că vom avea o discuţie utilă, care va aduce, de asemenea, o contribuţie la activitatea mea în calitate de raportor pentru avizul în cadrul Comisiei IMCO privind Agenda pentru noi competenţe pentru Europa 2016. Una dintre preocupările IMM-urilor europene este aceea de a evita lipsa de competenţe şi neconcordanţele de pe piaţa muncii. Trebuie să ne asigurăm că reformele pentru educaţie şi formare includ în calcule mediul de afaceri şi sunt relevante pentru economie, în special pentru IMM-uri. Cu toate acestea, este nevoie de un sprijin financiar suplimentar care vine din partea UE pentru a răspunde aşteptărilor şi garanţiilor noilor competenţe”, a deschis dezbaterea europarlamentarul român.

În continuarea discuţiilor, Maria Grapini a invocat noua Agendă de lucru, construită în jurul a trei directii de activitate principale: îmbunătăţirea calităţii si a relevanţei formării competenţelor, sporirea vizibilităţii competentelor si a clarificărilor, respectiv îmbunătăţirea informatiilor si a informării privind competenţele pentru alegeri mai bune în carieră.

Agenda de lucru a apărut în luna iunie a acestui an şi are ca scop îmbunătăţirea capacităţii de inserţie profesională şi compatibilitatea competenţelor pe piaţa muncii.

În urma dezbaterii de astăzi, s-a ajuns la concluzia că se pot face multe pentru a sprijini mediul de învăţare la locul de muncă şi pentru a permite IMM-urilor să ofere formare.

„Salutăm faptul că, împreună cu Fondul European de Investiţii (FEI), Comisia explorează posibilităţile de a sprijini în continuare credite bancare la rate favorabile IMM-urilor, cu un instrument financiar specific pentru competenţe”, a mai spus Maria Grapini.