În ultima decadă a lunii trecute, în Parlamentul European a fost adoptat un raport care reglementează ponderea și modalitatea în care inteligența artificială poate fi folosită în domenii strategice precum apărarea și monitorizarea cetățenilor. Știrea preluată de presa europeană începând din 22 ianuarie, a ajuns, în aceste zile, și pe câteva site-uri autohtone.
Dintr-o perspectivă superficială, subiectul nu prezintă un interes deosebit într-o Românie în care temele predominante rămân campania de vaccinare, tensiunile din coaliția de guvernare și dilema educație online sau în sala de curs. Și, totuși, la o analiză mai atentă, devine evident că marile preocupări ale societății noastre sunt direct conectate cu ponderea și rolul inteligenței artificiale în activitățile cotidiene.
De la psihoza “cipurilor din vaccin”, la nevoia acută de informatizare a sistemului de educație și la deficitul de tehnică și aparatură medicală de înaltă performanță din spitalele românești, de fiecare dată ne raportăm, deliberat sau involuntar, competenți sau grav manipulați, la inteligența artificială.
Întreaga lume evoluează către digitalizare, într-un ritm de implementare accentuat de pandemie. În aceste condiții, în societățile dezvoltate, care înțeleg că, fără strategii responsabile pe termen lung, dezvoltarea umană riscă accidente periculoase, se stabilesc limite clare între inteligența umană și cea artificială, rezervând ființei umane decizia și controlul permanent asupra “roboților”.
Astfel ceea ce, în urmă cu 20-30 de ani, părea doar o temă a unui viitor îndepărtat a devenit astăzi o provocare concretă a prezentului în care trăim.
Estimând această evoluție, am subliniat, încă de la începutul anilor 2000, în lucrările dedicate doctrinei umaniste, că noua “polemică identitară” care va defini societățile viitorului va fi delimitarea responsabilă a raportului dintre oameni și inteligența artificială.
Astfel, dacă în comunism miza era “lupta de clasă”, iar în capitalism, acumularea capitalului, în prezent trăim o nouă schimbare fundamentală de paradigmă: definirea responsabilă a raportul om-mașină, având ca obiectiv esențial, garantarea locului central în societate pentru ființa umană. În consecință, fără niciun “anunț oficial” și fără o “mare revoluție” de tip comunist sau capitalist, putem observa că am intrat, încă foarte discret, dar ireversibil, în umanism. Adica în acea etapă a evoluției în care relația dintre om și “robot” definește structura, coeziunea și eficiența societății.
Înțeleg deplin că această concluzie nu va fi prea curând acceptată. Știu ca va fi nevoie să treacă zeci de ani pentru ca ceea ce pare acum doar o interpretare subiectivă să fie acceptat ca o realitate obiectivă, de necontestat.
Dar se fac deja primii pași în acest sens. În Parlamentul European, în ianuarie 2021, la adoptarea Raportului pe care îl menționam anterior, s-a dezbătut imperativul promovării “demnității umane” în raport cu inteligența artificială. Implicit, s-a asumat că OMUL – indiferent de datele sale particulare, de valorile conservatoare sau progresiste pe care le promovează – este și trebuie să rămână valoarea centrală a societății. Acesta constituie și principiul fundamental al umanismului pragmatic.
Așa cum am susținut de atâtea ori, fără a intra în conflict cu vechile doctrine, Umanismul pragmatic privește spre viitor – dincolo de stânga, dreapta sau alte convenții politice tradiționale – către “societatea umanistă”, construită în jurul OMULUI înzestrat cu DEMNITATE, ONOARE, CURAJ și definit de calitatea sa de creator al inteligenței artificiale, în raport cu care își păstreaza controlul responsabil și prioritatea incontestabilă.