O foarte recentă inițiativă a Uniunii Europene prevede instituirea unei taxe de cel mult 0.2% din cifra de afaceri a marilor companii europene, cu ajutorul căreia să se asigure fondurile necesare pentru susținerea țărilor afectate de criză și, implicit, a categoriilor sociale vulnerabile.
Astfel, necesitatea SOLIDARITĂȚII marilor agenți economici cu societatea în care își obțin prosperitatea este confirmată inclusiv de strategiile oficiale ale Uniunii Europene.
În acest context, susțin crearea cât mai rapidă a Fondului Național de Solidaritate! Pensionarii și societatea românească în ansamblu au nevoie de măsuri concrete imediate.