Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Rezolvarea situației pensionarilor – o responsabilitate a României, nu a Europei!

Entuziasmul apărut în urma anunțului privind alocarea a peste 30 de miliarde de euro pentru România din partea Uniunii Europene, ar trebui echilibrat printr-o analiză lucidă referitoare la ce poate și ce NU poate face statul român cu aceste fonduri.

În mod evident, suma menționată – care, repet, printr-o negociere inteligentă și bine pregătită poate fi suplimentată cu 3-5 miliarde de euro – NU trebuie folosită pentru a acoperi găuri bugetare, ci pentru a genera prosperitate și dezvoltare durabilă.

Așa cum susțin constant, agricultura, marile lucrări de infrastructură și investiția în inteligența românească (invenții, inovații, cercetare) sunt destinațiile prioritare ale unor investiții strategice responsabile.

În aceste condiții, cea mai dificilă provocare pe agenda Guvernului, cu implicații sociale dramatice, rămâne rezolvarea situației pensionarilor. Este un subiect complex, care poate fi abordat, simultan, din două perspective:

Respectarea efectivă a dreptului fundamental al pensionarilor la un nivel de trai decent! După o viață de muncă, seniorii României sunt îndreptățiți la minim trei elemente esențiale:

asistență medicală de calitate, inclusiv acces la cele mai eficiente tratamente farmaceutice;
alimentație sănătoasă, echilibrată, permanent accesibilă (ca preț și modalități în care poate fi procurată);
condiții de locuit decente, la standardele europene contemporane.
Din orice evaluare obiectivă, raportând nivelul pensiilor la costul real al traiului cotidian, devine evident că, în prezent, nici 10% din pensionarii României nu-și pot asigura, din resurse proprii, cele trei elemente esențiale menționate.

Identificarea soluțiilor de suplimentare a resurselor alocate eliminării dezechilibrelor din sistemul public de pensii, care, după aproape 30 de ani de subfinanțare și administrare ineficientă, au devenit cea mai mare amenințare la adresa stabilității financiare a României.

În situația actuală, în care populația activă a țării noastre scade constant, este evident că pensiile nu mai pot fi susținute doar din contribuțiile sociale și din suplimentările alocate de miniștri de finanțe mai mult sau mai puțin inspirați. Administrarea în regim de avarie, peticeală constantă cu împrumuturi și artificii fiscale sunt cel mai sigur drum către dezastru! Falimentul sistemului public de pensii ar reprezenta un cataclism național fără precedent.

Pentru a evita o astfel de consecință – evidentă pentru orice specialist serios – sunt necesare soluții practice, eficiente și imediat aplicabile. De-a lungul timpului, am propus mai multe măsuri pe această temă. Din păcate, rivalitățile politice, interesele de moment sau ignoranța unora, le-au întârziat. Poate că astăzi, în al doisprezecelea ceas, când orice întrebare despre creșterea punctului de pensie tulbură întregul Guvern, există mai multă receptivitate.

În acest sens, reiau, pe scurt, următoarea propunere: crearea Fondului Național de Solidaritate! Finanțat cu un procent din profitul obținut de agenții economici care au o cifră de afaceri de peste un million de euro, dedicat suplimentării fondurilor din sistemul public de pensii.

Concret, dacă o firmă înregistrează un profit de 100.000 de euro (10% din cifra de afaceri), 1000 de euro să fie alocate Fondului Național de Solidaritate destinat pensionarilor!

Am activat în economia reală 50 de ani, cunosc și calitățile și defectele antreprenorului român și sunt convins că peste 90% dintre cei care au o afacere prosperă vor susține real o astfel de măsură! Unii din responsabilitate, alții din orgoliu, dar, mai ales, din rațiuni pragmatice: dezvoltarea generală a societății în care traiesc se va regăsi și în evoluția propriilor afaceri.

Evident, se mai pot găsi încă multe alte surse pentru Fondul Național de Solidaritate. Necesitățile sistemului public de pensii nu pot fi acoperite dintr-o singură direcție. Însă este esențial să existe o astfel de abordare. Să se asume solidaritatea cu pensionarii, (transpusă în fapte nu promisiuni) ca prioritate guvernamentală.

Iar pentru cei care, poate, consideră că solidaritatea este un concept politic partizan, de stânga sau de orice altă direcție, subliniez că spiritul comunitar (consecința directă a solidarității) este esențial pentru democrație în general și pentru orice societate prosperă.

Europa Unită este construită, în primul rând, pe baza solidarității statelor membre.

Pentru a-și consolida inclusiv statutul european, România are nevoie de solidaritate.

N.B. Pentru că toți avem nevoie de fapte, nu doar de principii generoase, am vorbit cu fetele mele și toate trei sunt de acord ca 1% din profitul pe anul trecut să fie depus în acest Fond de Solidaritate. Mai este nevoie doar de voința Guvernului pentru ca Fondul să poată exista.

Rezolvarea situației pensionarilor – o responsabilitate a României, nu a Europei!