Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Ana Loredana Predescu, declarație politică pe tema închiderii abuzive a unor școli

Deputatul PUSL de Brașov Ana Loredana Predescu a susținut în Parlament o declarație politică pentru a atrage atenția în privința închiderii abuzive a școlilor. „De la dorință, la realizarea unor deziderate este cale lungă. Incompetența și încălcarea legii, abuzurile la adresa copiilor și părinților sunt la ordinea zilei. Școli închise ilegal, fără să fie respectate criteriile”,…

Grațiela Gavrilescu: Lucrurile trebuie puse la punct, astfel încât cetățeanul să nu mai plătească bani anapoda

Deputatul umanist Grațiela Gavrilescu a vorbit despre liberalizarea prețurilor la energie, una făcută în pripă. Liderul umanist spune că trebuie luate urgent măsurile care se impun, pentru ca românii să nu mai plătească facturi aiurea. „Când s-a venit cu liberalizarea prețurilor, am spus și noi că trebuie gândit foarte bine. S-a venit în Parlament cu…

Umaniștii: Democrația nu se face cu pumnul sau cu jigniri

Daniel Ionașcu, președintele executiv al PUSL, a condamnat gestul de violență din Parlament, la adresa ministrului Virgil Popescu. „Consider că orice ales într-o funcție publică trebuie să fie un exemplu de etică si comportament. Vorbim aici despre manifestări de violență verbală, de instigare la ură, de nesupunere și la acte de comportament irațional. Atâta timp cât…

Cristian Popescu Piedone, mesaj dur pentru Nicușor Dan și amendă pentru Primăria Generală: M-am săturat de aroganța dumneavoastră

Cristian Popescu Piedone, primarul umanist al Sectorului 5, i-a transmis un mesaj dur lui Nicușor Dan, primarul general, despre care spune că este arogant și letargic și amintește de sutele de străzi din Sectorul 5 aflate în administrarea Primăriei Capitalei, uitate de edilul-șef. Piedone anunță și că pentru zonele neîngrijite a amendat Primăria Capitalei, cu 200.000…

Ramona Ioana Bruynseels: România se află în haos. Cui îi pasă de oamenii care rămân fără locuri de muncă?

Ramona Ioana Bruynseels, vicepreședinte PUSL, trage un semnal de alarmă în privința situației din România, unde atât oamenii, cât și firmele, se află într-o situație disperată. Incertitudinile și grija zilei de mâine sunt astăzi în mintea celor mai mulți dintre români, fie că sunt angajați, fie că sunt antreprenori. „România se află în haos. În…

Maria Grapini, întrebări scrise adresate Comisiei Europene. Eurodeputatul umanist cere clarificări pe tema aplicării discriminatorii a Regulamentului referitor la certificatul digital al UE privind Covid și introducerii vaccinării obligatorii în Austria!

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, membru în Grupul S&D, a adresat Comisiei Europene două întrebări cu solicitare de răspuns scris pe subiecte extrem de importante. Prima întrebare vizează perturbarea Pieței Interne, cauzată de aplicarea diferită și discriminatorie a Regulamentului UE 953/2021 privind certificatul digital al UE privind Covid. Potrivit eurodeputatului Grapini, în calitate de vicepreședinte al Comisiei IMCO…

Umaniștii: Impunerea de noi taxe și impozite pentru populație ar trebui să fie ultima metodă în încercarea de a scădea poluarea

Potențiale măriri de taxe și impozite pentru posesorii de autoturisme nu reprezintă o soluție pentru scăderea poluării, așa cum se conturează o posibilitate sugerată de ministrul Mediului. În plus, afirmând că aceste măriri sunt cerute de diverse structuri asociative ale administrațiilor locale se induce ideea falsă că populația, prin aleșii ei, solicită aceste măriri. „Prima formă de…

Umaniștii au înființat filiala PUSL Covasna

Partidul Umanist Social Liberal a înființat o nouă filială puternică, în județul Covasna,  condusă de domnul Ioan Condrea. „România se află într-un moment în care are nevoie mai mult ca niciodată de pace interetnică și de compasiune socială, pentru a putea naviga cu bine aceste ape tulburi în care ne aflăm cu toții. Ne dorim ca…

Dragoș Frumosu: În 30 de ani oare a investit cineva în sistemul energetic al României?

Dragoș Frumosu, liderul Departamentului pentru Industrie Alimentară al PUSL, a explicat că situația energetică actuală a României este rodul politicilor publice din ultimii 30 de ani, când nu s-a investit în sistemul energetic al țării. „Un exemplu trăit de mine. Patru luni Electrica nu a citit contorul, în aceeași lună a emis patru facturi, iar…

Maria Grapini: Noi am votat în PE un regulament care nu avea nicio legătură cu circulația în interiorul țării și cu restricții în interior

Europarlamentarul umanist Maria Grapini a explicat că în comunicarea oficială publică din România se fac frecvent confuzii și a explicat că regulamentul privind certificatul verde de la nivelul UE se referă la circulația dintr-o țară în alta, nu la reglementări din interiorul statelor membre. „UE nu dă decizii. Trebuie să spunem punctual când comunicăm cetățenilor,…