Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), reprezentat de liderul Departamentului de Strategie și Doctrină, Daniel Bejan, taxează dur situația creată la vârful Ministerului Sănătății cu privire la demiterea ministrului Vlad Voiculescu și propune o soluție de criză.
Membrii Biroului Executiv al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) se reunesc în ședință luni, 12 aprilie.
Proiectul de lege privind achiziționarea produselor alimentare din producția autohtonă, inițiat în vara anului trecut de parlamentarii umaniști, cu susținerea colegilor lor social-democrați, a fost discutat, astăzi, în Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și în cea de industrii, însă votul propriu-zis pentru avizare a fost amânat cu două săptămâni.
