Astăzi la împlinirea a 169 de ani, de la naşterea lui Mihai Eminescu, peste 30 de persoane au participat, la Cimitirul Bellu, la slujbă de pomenire organizată de către Umanişti, urmată de o ceremonie de depunere de coroane.Ceremonia a fost oficiată de un sobor de preoţi din Bucureşti, conduşi de preotul Emil Nedelea Cărămizaru.
“ INCREDIBIL CÂT DE ACTUALE SUNT VERSURILE LUI EMINESCU ŞI ASTĂZI !! CE TRIST CĂ ACEEAŞI „TAGMĂ” DE OAMENI STRĂBATE VEACURILE PÂNĂ AZI…NU AM EVOLUAT PREA MULT …
Azi, de ziua lui Eminescu, am „plăcerea” să le dedic versurile acestea din “Scrisoarea a treia” celor ce o merită cu prisosință… celor ce își bat joc cu bună credință de această țară, de acest popor, de sănătatea și valorile lui: primării, consilii generale, guvernanți și parlamentari corupți (doar la aceia mă refer, deși ceilalți pot fi numărați pe câteva degete..)
Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a decis să se implice puternic în viața politică în Partidul Umanist (acum PPU-sl), formațiune din care face parte și europarlamentarul Maria Grapini, unul dintre cei mai vocali reprezentanți ai României la Bruxelles. Recent, la umaniști s-a întors și fostul primar al Devei, Petru Mărginean. Formațiunea este în plin proces de pregătire a alegerilor pentru Parlamentul European, prima mare provocare.
19.12.2018
COMUNICAT DE PRESĂ
Organizația de Tineret a PUR Timiș a fost, miercuri, 19 decembrie, într-o vizită surpriză, la Căminul de Bătrâni Inocențiu M. Klein, dedicată cu mult suflet și iubire sinceră seniorilor care-și duc traiul aici. Umaniștii sunt prieteni de cursă lungă cu bătrânii de la cămin pe care îi vizitează periodic, le oferă atenție în primul rând, dar și cadouri importante, de zile la fel de importante. Tinerii din partidul Mariei Grapini, însoțiți de copii de grădiniță – pentru a fi surpriza mai mare - le-au dus, miercuri, cadouri de Crăciun și le-au cântat colinde, cu vădită emoție și de o parte și de alta.Am început vizitele de lucru, evaluare și organizare a structurilor umaniste prin județele din vestul țării la invitația colegilor mei din Partidul Puterii Umaniste.
Astăzi in Caraș Severin, la Reșița m-am intalnit cu liderii organizațiilor din județ și am rămas plăcut surprins să constat că deși nu sunt mulți la număr, sunt energici și hotărâți.
COMUNICAT DE PRESA
Cristian Popescu Piedone este noul Coordonator Naţional al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal)
Începând de astăzi, 31 mai 2018, domnul Cristian Popescu Piedone a preluat functia de Cooordonator politic naţional al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal).
El îşi va dedica experienţa politică şi administrativă, de peste 25 de ani, în organizarea şi dezvoltarea structurilor din…
Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, s-a implicat, recent, în cel mai greu subiect al României, legat de dificultățile extraordinare ale autorităților în aplicarea Legii achizițiilor publice. Umanista a adresat Comisiei Europene o listă de întrebări esențiale și concrete, solicitând date clare despre procedura de soluționare a contestațiilor, răspunsuri privind transpunerea dispozițiilor privind excepțiile de la procedura de achiziții publice în legislația națională, criteriile de atribuire a contractelor sau soluții pentru diviziunea la scară mică a proiectelor, astfel încât să crească accesul IMM-urilor la achizițiile publice.
Dragi colegi,
Vă rog să analizăm calm ce se petrece pe scena politică.
Becali, Ciolos, Onțanu, Vanghelie etc. își fac partide.
Este dreptul lor și le dorim succes.
În ce ne privește trebuie să ne alegem liderii, fără prejudecăți, fără ambiții nerealiste, fără interese ascunse, fără găști dar cu determinare și dorința de a face ceva pentru țara asta…
Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a dus o luptă susținută, în 2017, pentru drepturile pacienților români, în condițiile în care accesul acestora la medicamentele generice a fost dificil, din cauza unei taxe specifice mari, generatoare a crizei naționale de medicamente. Cum nici legislația României, în domeniu, nu-i ajută pe bolnavi, iar Ministerul Sănătății nu este unul foarte deschis dialogului, umanista i-a scris, în decembrie, ministrului de resort, solicitând un răspuns ferm la problema ce, nu doar teoretic, ne condamnă semenii la moarte.
Doamnă europarlamentar, Maria Grapini, cum apreciați prestația dvs în Parlamentul European în anul 2017? Care au fost principalele realizări ale europarlamentarului Grapini? Știu că lista este extrem de lungă dar haideți să ne focusăm pe principalele realizări…
