Președintele PPU (social-liberal) București și Președintele ADER au stabilit, azi, semnul electoral pentru candidatura lui Neculai Onțanu la fotoliul de Primar al Sectorului 2 listele de consilieri locali.
„Îl susținem cu toată încrederea pe domnul general Onțanu, pentru Primăria Sectorului 2. Alianța pe care am semnat-o astăzi este o alianță pentru locuitorii Sectorului 2 . PPU (social-liberal) încheie astfel de parteneriate doar în interesul comunităților locale și nu pentru mize politice, respectând un principiu consacrat: „Omul potrivit, la locul potrivit”. Domnul Neculai Onțanu este omul potrivit pentru Sectorul 2 și sperăm să redevină primar al acestei zone a Capitalei, cu ajutorul alianței noastre. Avem scopuri comune, proiecte ambițioase, iar obiectivele noastre sunt bunăstarea și siguranța cetățenilor. Ne dorim să redăm administrațiile locale cetățenilor, iar acest lucru nu se poate realiza decât stopând abuzurile administrațiilor locale împotriva oamenilor”, a declarat Steluța Cătăniciu, Președintele PPU (social-liberal) București.
„Ce voi face concret? În primul rând voi repara de îndată tot ce au stricat primarul și viceprimarul Sectorului 2, în ultimii patru ani și voi începe imediat proiectele pe care le pregătesc încă de pe acum. Voi desfășura imediat un program amplu de curățenie și salubrizare, pentru că acum sectorul arată rău, este ca și abandonat, iar majoritatea oamenilor se plâng de această situație. Voi finaliza reabilitarea termică la toate blocurile de locuințe și voi începe programul de reabilitare a locuințelor individuale din cartierele sectorului. În colaborare cu Primarul General al Capitalei voi realiza pasajele supraterane peste calea ferată de pe șoseaua Petricani, Andronache și Baicului, voi relua cel mai mare sistem de burse sociale și de merit pentru elevii Sectorului 2”, a declarat Neculai Onțanu.
Acesta este a doua alianță parafată de Umaniști la nivelul Capitalei, după cea semnată cu reprezentantul PSD Sector 4 la alegerile locale, actualul primar Daniel Băluță.
Pentru Sectorul 5, PPU (social-liberal) are propriul candidat, în persoana lui Cristian Popescu Piedone, iar în Sectorul 3, Ulise Toader va candida din partea formațiunii umaniste, pentru postul de Primar al Sectorului 3.
Biroul de presă al PPU (social-liberal)