Daniel Ionașcu, președintele executiv al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), consideră că decizia Guvernului Orban de a ataca la Curtea Constituțională legea prin care erau mărite pedepsele pentru pedofili și violatori reprezintă un gest incalificabil și imoral.
Mihai Doru Oprișcan, deputat de Mureș, s-a alăturat Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) și devine astfel al nouălea parlamentar al umaniștilor.
Mihai Teodor, secretarul general adjunct al PPU (social-liberal), spune că nici după câteva luni de când ne confruntăm cu efectele epidemiei de COVID-19 în sistemul sanitar nu au fost puse la punct toate lucrurile și se lucrează haotic. Mai mult, la cum se prezintă situația, sistemul sanitar pare foarte aproape de colaps.
Grațiela Gavrilescu: Chiar nu vede nimeni din Guvern că DSP-urile sunt complet depășite de situație?
Guvernul nu are răspunsuri la adevăratele probleme ale pandemiei, este total depășit și rupt de realitate, incapabil să înțeleagă prin ce trece sau în ce situații este pus omul de rând. Chiar nu vede nimeni din Guvern că DSP-urile sunt complet depășite de situație, se întreabă deputatul Grațiela Gavrilescu, liderul Grupării Umaniste din Parlament. Redăm, mai jos, întregul mesaj:
După șase luni de la instituirea stării de urgență la nivel mondial, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat recent că preconizează o durată foarte îndelungată pentru Pandemia de Covid19, cu efecte negative ce se vor resimți constant în următoarele decenii.
Mihai Teodor, secretarul general adjunct al PPU (social-liberal), spune că pensiile trebuie mărite, cu respectarea legii. Nu mai mult, nu mai puțin, ci atât cât scrie în lege.
Umaniștii au fost prezenți, la finele săptămânii trecute, în mijlocul oamenilor. Acțiunea a avut loc în parcul Moghioroș din Capitală unde umaniștii au stat de vorbă cu trecătorii despre proiectele ce ar urma să fie susținute de către aceștia pe viitor, prezentându-le deopotrivă doctrina partidului.
Vineri, PSD și PPU (social-liberal), partidul fondat de Dan Voiculescu, au semnat oficial o alianță electorală pentru alegerile locale, la Sectorul 4. Din alianță va face parte și ALDE.
Câteva zeci de membri ai Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) au lansat, în acest weekend, în Parcul Moghioroș, campania de strângere de semnături pentru alegerile locale din Sectorul 6 al Capitalei. Programul lor „6 din 6” a strâns, în două ore, jumătate din semnăturile de care au nevoie candidații pentru postul de Primar și posturile de consilieri locali ai Sectorului 6.
Biroul Executiv al filialei București a Partidului Puterii Umaniste - social-liberal (PPU-sl) a decis joi, 30 iulie, să susțină candidatura Gabrielei Firea la Primăria Captialei. Filiala condusă de deputata Steluța Cătăniciu a mai stabilit ca filialele de la sectoarele 1, 2, 3, 4 și 6 să participe la alegerile locale în alianțe, iar filiala Sector 5 pe cont propriu.
