Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

România, pe primul loc la mortalitatea infantilă

Rata mortalității infantile din România, 6,5%, este aproape dublă față de media europeană, 3,6%, și ne clasează pe un dezonorant prim loc în UE. Situația nu este nouă. În fiecare an, în analizele INS și ale instituțiilor europene de profil, țara noastră apare constant în fruntea acestui clasament negru.

Cauzele anvergurii fenomenului mortalității infantile în România sunt cunoscute: inaccesibilitatea serviciilor de asistență medicală în perioada sarcinii; inexistența unor servicii comunitare dedicate exclusiv sprijinirii tinerelor familii etc. Toate aceste probleme – a căror administrare nu necesită resurse uriașe, ci doar o implicare responsabilă din partea autorităților – puteau fi rezolvate încă din urma cu 20-30 de ani.

Din păcate, lipsa unei viziuni de ansamblu la nivel instituțional, incapacitatea de a separa prioritățile fundamentale de mizele politice minore curmă anual vieți nevinovate, devastează familii, reduc orizontul unei națiuni care traversează oricum o acută criză demografică.

Situația trebuie imbunătățită radical. Dincolo de campanii electorale, crize parlamentare sau schimbări de guverne, România are nevoie acum, nu peste alți 20-30 de ani, de o Strategie națională dedicată reducerii semnificative a mortalității infantile, asumată consensual de clasa politică și societatea civilă.

Text publicat luni, 16 septembrie, de Profesor Dan Voiculescu pe blogul personal (https://danvoiculescu.net/blog/2019/09/romania-pe-primul-loc-la-mortalitatea-infantila)