Europarlamentarul PUSL Maria Grapini i-a cerut premierului să se intereseze de situația de la Mintia și arată, într-o scrisoare deschisă, că există interese ascunse privind vânzarea Termocentralei.
Europarlamentarul PUSL Maria Grapini a vorbit despre situația termocentralei Mintia, pe care statul român nici nu încearcă să o salveze, ci vrea cu tot dinadinsul să o vândă, deși este atât de multă nevoie de ea, în potențialul context al unei crize energetice.
Deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL, s-a aflat alături de membrii filialei Neamț, la prima ședință în noul sediu și pe care i-a felicitat pentru implicare și progresele vizibile făcute în ultima perioadă.
România nu trebuie să rateze șansa de a accesa fonduri suplimentare prin PNRR, însă este nevoie ca guvernul să acționeze rapid.
Urmare a recentelor declarații ale noului președinte USR, Cătălin Drulă, Partidul Umanist Social Liberal, partid ghidat în mod real de doctrina pe care și-a asumat-o, condamnă poziționările populiste și periculoase pe care USR, ca agentură a progresismului barbar și dezumanizant, le aduce pe scena politică românească.
Europarlamentarul PUSL Maria Grapini întreabă, în preajma Zilei Minerului, ce mesaj vor avea guvernanții pentru minerii din România.
Europarlamentarul PUSL Maria Grapini a explicat că regulamentul privind marile platforme digitale va trebui pus în aplicare în termen de șase luni, însă România nu pare să fie pregătită nici de această dată.
