Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Eurodeputatul PUSL, Maria Grapini, pune „punctul pe i”: Pensiile trebuie majorate pentru ca oamenii să trăiască în siguranță. Nu trebuie să mai avem oameni în sărăcie!

Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a precizat că pensiile trebuie majorate pentru ca oamenii, care au lucrat zeci de ani, să poată să trăiască în siguranță! Potrivit eurodeputatului Grapini, rolul guvernului și al parlamentului este să administreze responsabil țara și să identifice cele mai bune măsuri astfel încât să nu mai avem oameni în sărăcie.

𝐔𝐦𝐚𝐧𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐚𝐠𝐦𝐚𝐭𝐢𝐜, 𝐝𝐨𝐜𝐭𝐫𝐢𝐧𝐚 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢

Doctor în Economie și profesor universitar la Academia de Studii Economice din București, Dan Voiculescu a pus bazele unei noi abordări a curentului Umanist contemporan, pornind de la principiile economice de baza și legătura acestora cu natura umană. Filosofia cu baze economice pornește de la imaginea de ansamblu a evoluției socio-culturale a omenirii, în raport cu…