Europarlamentarul Maria Grapini împreună cu delegația S&D română din PE au semnat o scrisoare pe care au trimis-o președintei, vicepreședintelui și comisarului pe economie ai Comisiei Europene, pentru susținerea României privind accesul egal la finanțare, alături de celelalte state membre din afara zonei euro.
De profesie inginer petrochimist, doamna Gavrilescu și-a început cariera politică la începutul anilor 2000 în Partidul Umanist din România (social-liberal) și s-a specializat în domeniul protejării Mediului, asumându-și inclusiv responsabilitatea conducerii ministerului de resort în mai multe Guverne ale României.
Ingrid Iordache, fostul lider al tinerilor social-democrați arădeni, s-a alăturat Partidului Puterii Umaniste (social-liberal). Anunțul a fost făcut în cadrul unui eveniment la Arad, la care au fost prezenți sute de noi membri ai Umaniștilor, majoritatea provenind din PSD.
Ca urmare a instituirii stării de urgență pe întreg teritoriul României, în contextul pandemiei de coronavirus, conducerea Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) a decis amânarea ședinței programată pentru marți, 17 martie, în cadrul căreia urmau să fie validați candidații pentru alegerile locale.
Dan Păun, unul dintre membrii fondatori ai ALDE Brăila a preluat conducerea filialei locale a Partidului Puterii Umaniste (social-liberal).
Duminică, 9 februarie 2020, în cadrul Consiliului Național Extraordinar al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), întrunit în București, s-a hotărât modificarea structurii de conducere a partidului.
Europarlamentarul Maria Grapini lansează o inițiativă de integrare a persoanelor cu dizabilități
Ion Toma, vicepreședinte al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) și coordonatorul regiunii Oltenia,
Astăzi, 25 februarie, Liviu Neagu a fost numit secretar general al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal).
