Daniel Ionașcu, președintele executiv al PUSL, a vorbit despre justiția din România, spunând că dezaprobă total faptul că este încurajată turnătoria și că există o discrepanță între sistemul de justiție și drepatea efectivă.
„Omul trebuie să fie judecat pentru faptele lui. O instituție a statului care promovează turnătoria, nu mai are cadrul demnității. În ceea ce…
Poporul reprezintă autoritatea supremă a unui stat, într-o democrație adevărată, afirmă Daniel Ionașcu, președintele executiv al PUSL.
„Cine încalcă un articol, încalcă legea. Așa-ziselor autorități ale statului, nu vreau să fac aroganțe dar spune așa pentru că noi obișnuim să ne referim la Poliție, ANAF, ca autorități ale statului. Autoritatea supremă într-o democrație este poporul. Dacă…
„Am ales să vorbesc, astăzi, despre dubla cetățenie în UE versus dublul standard. România are peste un milion de lucrători în Spania. Ei trăiesc acolo, au familii, au copii care învață la școlile din Spania. Și, totuși, nu au acces la toate locurile de muncă, deși noi spunem că, în UE, toți cetățenii europeni au…
Europarlamentarul PUSL Maria Grapini a pledat pentru Directiva prin care statele membre să poată pune un impozit suplimentar companiilor multinaționale de pe teritoriul UE sau atunci când s-a practicat impozitarea la nivel redus, într-o anumită regiune!
„Trebuie să ajungem la o etică fiscală în spațiul UE. IMM-urile sunt presate de multinaționale, de aceea cred că trebuie…
Daniel Ionașcu, președintele executiv al PUSL, a comentat informațiile apărute la o televiziune din Rusia, care indicau faptul că armata rusă are probleme mari în Ucraina. Daniel Ionașcu afirmă că nu crede că a fost o scăpare, ci la mijloc este vorba despre o strategie de comunicare.
„În țara lui Putin nu poate fi ceva la…
Profesorul Dan Voiculescu, fondatorul umanismului pragmatic, a explicat relația dintre credință și umanism.
„De la început trebuie să clarific o dilemă.
Umanismul respinge apelul la credințe supranaturale pentru soluționarea problemelor umane, DAR nu și credințele însele.
Eu cred în Dumnezeu și sunt umanist.
În Statele Unite, Curtea Supremă a admis că umanismul este echivalent cu o religie în sensul…
Peste 30 de oameni de afaceri din România au fost invitați, de europarlamentarul Maria Grapini, membră a grupului S&D să întreprindă o vizită la Parlamentul European. Delegația oamenilor de afaceri invitați la Parlamentul European au participat la mai multe conferințe-dezbateri pe tema ” Rolul Parlamentului European în funcționarea Pieții Interne-internaționalizarea afacerilor și diminuarea efectelor crizelor consecutive”
Au…
Un eventual candidat comun pentru alegerile prezidențiale din partea PSD și PNL ar echivala cu moartea scenei politice, spune Daniel Ionașcu, președintele executiv al PUSL, care însă și-a exprimat scepticismul în ceea ce privește un astfel de scenariu.
„Dacă s-ar întâmpla așa ceva, scena politică românească este pierdută. Nu cred că PNL mai are resurse să…
Ana Loredana Predescu, deputat PUSL de Brașov, a susținut acordarea unui aviz pozitiv pentru proiectul de lege ce vizează creșterea siguranței rutiere și a subliniat că siguranța pietonilor și mai ales a copiilor trebuie să fie pe primul plan.
„Siguranța pietonilor și mai ales a copiilor trebuie să fie pe primul plan!
Cu atât mai mult cu…
Europarlamentarul PUSL Maria Grapini a stabilit o întâlnire în București, pentru a discuta despre nevoile legislative ale persoanelor cu sindrom Down.
„Întâlnirea va fi cu factorii responsabili pentru clarificarea nevoilor legislative, dar și a celor ce vizează aplicarea legilor care se aplică, în România, persoanelor cu sindromul Down”, transmite Maria Grapini.
